Triangle of Sadness, Palme d’Or 2022, în premieră la Les Films de Cannes à Arad ce se va desfășura între 26-28 octombrie la Cinema Arta

0

Festivalul Les Films de Cannes revine anul acesta la Arad cu o nouă selecție a filmelor de la Cannes și din cele mai importante festivaluri din lume. Cea de-a 4-a ediție a Les Films de Cannes à Arad va avea loc între 26 și 28 octombrie la Cinema Arta. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

An de an festivalul a continuat să strângă tot ce e mai bun din cinema-ul internaţional şi să-l stimuleze pe cel naţional. Tonul se dă la Cannes unde nu există ani slabi, ci fabuloşi şi „doar” extraordinari. Cel mai mare festival de film din lume a reuşit, de-a lungul anilor, să strângă o selecţie incredibilă din toate genurile şi din toate colţurile lumii care să surprindă şi să răscolească publicul. Cannes-ul e acea Meccă a cinefililor la care te duci să-ţi umpli bateriile şi să-ţi recapeţi încrederea în cinema, chiar şi atunci (sau mai ales atunci) când oferta obişnuită de pe marile ecrane te dezamăgeşte. Când la Cannes nu vor mai fi filme bune, probabil va trebui inventată o nouă artă populară. Aşadar, fiţi fără griji şi selecţia din acest an de la LFDC este una cu adevărat entuziasmantă…

De la an la an, festivalul a devenit mai ambiţios, mai aventuros, pentru că nimic nu e mai puternic ca imaginea în mişcare. „Am devenit interesat de regia de film pentru că imaginea e foarte, foarte puternică atunci când vine vorba de schimbarea comportamentului uman” spunea şi regizorul suedez Ruben Östlund, laureat cu Palme d’Or în 2022 pentru încă o capodoperă caustică, inclasabilă, care va fi prezentată în premieră în cadrul Les Films de Cannes à Arad.

Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Centrului Municipal de Cultură Arad.

Ce filme vom vedea la Arad?

Triangle of Sadness – Palme d’Or, Cannes 2022 – Miercuri, 26 octombrie, ora 19:00

În foarte amuzantul Triangle of Sadness, distribuit în România de Independența Film, câștigător al trofeului suprem la Cannes, ierarhia socială este răsturnată, dezvăluind relația de prost gust dintre putere și frumusețe. Un cuplu celebru de fotomodele, Carl (Harris Dickinson) și Yaya (Charlbi Dean), este invitat într-o croazieră de lux pentru cei foarte bogați, condusă de un căpitan de vas dezlănțuit (Woody Harrelson). Ceea ce părea la început instagramabil se termină catastrofal, lăsându-i pe supraviețuitori blocați pe o insulă pustie și luptând pentru supraviețuire. Această fabulă modernă despre drepturile și dinamica puterii este și o puternică opțiune pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original. La Cannes, Triangle of Sadness a fost unul dintre cele mai discutate filme ale festivalului. Östlund navighează aici în ape noi, oferind o satiră provocatoare, grotescă și mușcătoare despre eterna luptă de clasă. „Absolut dezechilibrat în cel mai bun mod cu putință, garantat că-ţi va stârni suficiente hohote de râs ca să te doară stomacul, dar lăsându-te în același timp cu multe lucruri la care să te gândești după aceea” – Alysha Prasad pentru Room with a View.

Un beau matin – Quinzaine des Réalisateurs, Cannes 2022 – Joi, 27 octombrie, ora 19.00

Sandra este o tânără mamă care îşi creşte singură fiica. Marea provocare din viaţa familiei este tratamentul tatălui Sandrei, Georg, care suferă de o boală degenerativă. Dar iată că Sandra îl reîntâlneşte pe Clément, un vechi amic cu care nu s-a mai văzut de mult şi, deşi el are o relaţie stabilă, între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste.

Veterană a Cannes-ului, Mia Hansen-Løve se întoarce cu o peliculă care ţi se imprimă discret, dar profund, în suflet. „Performanța lui Seydoux este ancora filmului, transformându-l, în cele din urmă, într-o scrisoare de dragoste pentru prezent și pentru modul în care se împletesc suferința și speranța”, a fost verdictul Vox la Cannes. „Povestea lui Hansen-Løve este înșelător de simplă, dar are o încărcătură emoțională puternică, deoarece explorează impactul pe care dragostea – și separarea noastră de această dragoste – îl poate avea asupra unei persoane” scriau cei de la Collider despre filmul ce este distribuit în România de Voodoo Films.

Metronom – Premiul pentru regie, Un Certain Regard, Cannes 2022 – Vineri, 28 octombrie, ora 19:00

În timp ce Țiriac și Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972, doi liceeni se iubesc și scriu scrisori la emisiunea Metronom de la Europa Liberă. Când el primește aprobarea să plece definitiv din țară, împreună cu familia, ei știu că trebuie să se despartă, dar nu se așteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viață.

Metronom, debutul în lungmetraj de ficțiune al cineastului Alexandru Belc, a câştigat Premiul pentru cel mai bun regizor al secţiunii Un Certain Regard la Cannes, în ovaţiile publicului şi ale criticii. „Acest debut stilizat, lent şi cu o imaginaţie bogată e mult mai mult decât o versiune românească la Romeo şi Julieta”, scrie prestigioasa publicaţie Variety, în timp ce Screen International îl descrie ca „un instantaneu convingător al unor adolescenți aflați în pragul maturității, a căror luptă pentru a-și găsi vocea este împiedicată de autorități – de la părinții îngrijorați, până la securitate – care le suflă în ceafă” Cei de la Clapper îl consideră chiar „unul dintre cele mai bune filme ale anului” pentru că este o „călătorie emoţională empatică, realizată cu un meşteşug uimitor” în timp ce Disappointment Media ne asigură că „nu e un film pe care să-l uităm prea curând.”

Acest „film sublim de frumos” (The Upcoming) este distribuit de Strada Film International și va putea fi văzut în premieră la Arad în cadrul festivalului, înainte de lansarea în cinematografe, programată pentru  4 noiembrie.

Pe website-ul www.filmedefestival.ro aflați mai multe detalii despre programul festivalului și punerea în vânzare a biletelor.

Festivalul Les Films de Cannes à Arad este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

Inspirat de : UniCreditBank

Cu sprijinul: Groupama, Sun Wave Pharma

Proiect cultural finanțat de: Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, La Copie Privée, Europa Cinemas 

Parteneri: Primăria Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Cinema Arta

Parteneri media principali: Radio Guerrilla, TVR, Agerpres

Parteneri media naționali: Cinemagia, Zile și Nopți, Cinemap, Films in Frame, Ziarul Metropolis, Film Menu, IQ Ads, Smark, RFI, Elle, Igloo, Urban.ro, A List Magazine, LiterNet, Radio România Cultural

Organizat de: Asociația Cinemascop și Voodoo Films

 

Leave A Reply