Cetatea Șoimoș se află pe malul drept al Mureșului, vizavi de Lipova, pe dealul Cioaca Tăutului. A fost construită după primele invazii ale tătarilor în zonă și este atestată documentar din anul 1278. Cetatea Șoimoș se află pe lista monumentelor istorice, cod LMI AR-II-a-A-00618.
Cetatea a fost construită către sfârșitul secolului al XIII-lea de către o familie nobiliară. Prima atestare documentară datează din anul 1278, când banul Pál donează „Castrum Somos” fiilor fratelui său. Rolul ei a crescut constant începând cu voievodul Ladislau Kán al II-lea care a stăpânit cetatea prin doi interpuși care erau și comiți de Arad: Alexandru (1310) și Dominic (1311). După 1315 ajunge domeniu regal, fiind reședința comiților și vicecomiților de Arad.
Către mijlocul secolului al XV-lea este donată succesiv, trecând prin mâinile mai multor stăpâni, în final regele Vladislav I donând-o familiei Ország (1440-1444). În anul 1456 a intrat în posesia lui Iancu de Hunedoara, care apoi a dăruit-o căpitanului husit ceh Jan Giskra în 1471.
În 1509 cetatea și domeniul revin lui Gheorghe Hohenzollern de Brandenburg, care a practicat o crâncenă exploatare. Ea este asediată în 1514 de răsculații români și maghiari, conduși de Gheorghe Doja. După o scurtă rezistență, garnizoana cetății condusă de voievodul de Ciuci se răscoală împotriva oamenilor lui Gheorghe Hohenzollern și se alătură răsculaților. Potrivit tradiției, tabăra răsculaților a fost așezată pe Dealul Cioilor, în apropiere. In 1541, când Transilvania a devenit principat autonom, Șoimoșul a fost reședința principelui minor, Ioan Sigismund și a mamei sale, regina Isabela. În aceasta perioadă ea este întărită și înfrumusețată în stilul Renașterii, totodată adăugându-i-se bastioanele externe. În curtea interioară se văd până azi unele profile de piatră artistic sculptate, de la apartamentele princiare situate la etaj.
Turcii au ocupat cetatea în anul 1552, după asedii repetate, iar în 1595 a fost recucerită de către Borbély György – căpitanul lui Ștefan Bathori – ajungând în custodia domnitorilor din Ardeal. Moise Secuiul – conducătorul luptei de rezistență împotriva ocupației austriece, întruchipat de către generalul Gheorghe Basta – după ce a fost înfrânt lângă Teiuș în anul 1602, s-a refugiat în cetatea Șoimoșului. Considerând însă mult prea nesigură această așezare, a încheiat un pact de schimb cu pașa Bektaș din Timișoara, cedând castrul pentru cetatea din Kladovo. În 1599-1600 trece sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. Castrul a fost eliberat definitiv de sub dominația turcească abia în anul 1688. Stricăciunile din timpul și după asediu nu au mai fost remediate niciodată, fortificațiile intrând în paragină. Nici pentru conservare nu s-au mai luat măsuri. În secolul al XVIII-lea pierde treptat importanța militară, ca urmare a perfecționării altileriei. În 1784, în apropierea ei s-au ciocnit răsculații lui Horia cu forțele imperiale și nobiliare. Părăsită în 1788, zidurile ei s-au transformat treptat in ruine. În ultimii ani s-au efectuat unele lucrări de consolidare a zidurilor.
